Vlad are doar trei ani și jumătate, dar deja a trecut prin două operații grele pe inimioara lui fragilă. S-a născut cu trei malformații cardiace care nu i-au dat voie să aibă o copilărie liniștită. Acum, pentru ca inima lui să funcționeze normal și să poată trăi, Vlad are nevoie urgentă de ultima și cea mai importantă intervenție: operația Fontan. Aceasta se va efectua in Turcia, si este estimata la peste 30.000 de euro (fara alte costuri)

Această operație nu este una simplă. Este o procedură extrem de delicată, în care medicii vor fi nevoiți să oprească temporar inimioara lui pentru a-i reconstrui traseul prin care sângele circulă. Practic, cu ajutorul acestei intervenții, sângele său va putea ajunge corect la plămâni și înapoi la inimă, astfel încât Vlad să poată respira normal și să crească sănătos. Fără această operație, viața lui este pusă în pericol.

Operația este dificilă, recuperarea este grea și presupune terapie intensivă și o lună de spitalizare. Părinții lui nu pot acoperi costurile mari ale acestei intervenții, de aceea, astăzi, au nevoie de noi. Vlad are nevoie de comunitatea noastră, are nevoie să-i fim alături, să fim parte din șansa lui la viață. Împreună, îi putem da inimii lui Vlad puterea să bată în continuare.🙏🙏
🧡 Cum îl poți ajuta pe Vlad?
Vlad are nevoie urgentă de 24.000 € pentru operația salvatoare din Turcia, iar fiecare dintre noi poate fi parte din această luptă pentru viața lui.
1. Comandă un cadou de pe Larema Gift – Magazinul Caritabil
Cumpărând orice produs de pe www.laremagift.ro, contribui automat la strângerea fondurilor pentru operația lui Vlad.
Profitul obținut este direcționat către cazuri umanitare, iar în această perioadă, Vlad este unul dintre copiii incluși în programul nostru de sprijin.
2. Donează direct
Poți susține cazul lui Vlad cu o donație unică sau recurentă, prin card, transfer bancar sau alte metode sigure.
👉 Găsești cazul lui publicat pe platforma oficială a Asociației Speranță pentru România:
www.sperantapentruromania.ro